Misiunea ONU pentru drepturile omului în Ucraina cere ca autorii crimelor de război „să fie traşi la răspundere”

Misiunea ONU pentru drepturile omului în Ucraina cere ca autorii crimelor de război „să fie traşi la răspundere”
Sursa FOTO: Wikipedia
Publicat: 12/04/2023, 19:31

Misiunea ONU pentru drepturile omului în Ucraina s-a declarat „oripilată” miercuri de înregistrarea video apărută pe social media care pare să arate un soldat rus în timp ce decapitează cu cuţitul un prizonier ucrainean.

Misiunea evocă de asemenea o a doua înregistrare video, care arată „corpurile mutilate, aparent ale unor prizonieri de război ucraineni”, şi cere, în consecinţă, ca „aceste incidente să facă obiectul unei anchete reale şi ca autorii să fie traşi la răspundere”.

La rândul său, Uniunea Europeană „va cere socoteală tuturor autorilor şi complicilor la crime de război” în Ucraina, a declarat miercuri o purtătoare de cuvânt a şefului diplomaţiei europene, într-o primă reacţie după difuzarea înregistrării video respective, potrivit Agerpres.

UE „nu are informaţii despre veridicitatea acestei înregistrări video”, dar, „dacă ea se confirmă, este vorba de o nouă reamintire brutală a naturii inumane a agresiunii ruse”, a afirmat Nabila Massrali, purtătoare de cuvânt a şefului diplomaţiei europene, Josep Borrell, într-o conferinţă de presă zilnică la Bruxelles.

Declarațiile Kremlinului

Kremlinul a declarat miercuri că înregistrarea video difuzată pe reţele de social media în care se presupune că soldaţi ruşi îl decapitează pe un militar ucrainean trebuie „verificată”, transmite EFE.

„Pentru început trebuie verificată veridicitatea imaginilor”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, în briefingul său de presă zilnic.

Peskov a recunoscut că imaginile sunt „teribile”, dar a insistat asupra necesităţii confirmării autenticităţii înregistrării.

„Aceasta ar putea constitui un motiv pentru a investiga dacă asta a avut loc în realitate şi dacă da, cine a făcut-o şi unde”, a adăugat el.

Zelenski spune că execuţia soldatului nu este „o coincidenţă sau un episod separat”

Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a anunţat miercuri deschiderea unei anchete pentru identificarea autorilor decapitării cu un cuţit, de către un presupus soldat rus, a unui prizonier ucrainean încă în viaţă într-o înregistrare video aparent filmată vara trecută.

„Ieri (marţi) a apărut o înregistrare video pe o reţea a ocupanţilor ruşi care demonstrează natura lor bestială, în care un prizonier ucrainean este torturat cu brutalitate şi i se taie capul”, a declarat serviciul secret ucrainean într-o notă oficială postată pe canalul său Telegram.

Înregistrarea video cu decapitarea a circulat pe reţelele de social media ruseşti şi a fost descoperită de televiziunea americană CNN, împreună cu o înregistrare similară, mai recentă, în care apar corpurile a doi soldaţi ucraineni decapitaţi.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că execuţia soldatului nu este „o coincidenţă sau un episod separat”.

„Au mai făcut-o în trecut şi au făcut-o şi la Bucea şi de mii de alte ori. Toată lumea trebuie să reacţioneze (la asta). Toţi liderii. Şi să nu vă aşteptaţi ca asta să fie dat uitării odată cu trecerea timpului”, a afirmat preşedintele ucrainean, citat de agenţia de presă Unian.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024. Finala Georgescu - Lasconi se conturează tot mai clar. Ultimele...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
FOTO. Iuliana Pepene, una dintre cele mai frumoase prezentatoare de știri, e iar singură!
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cele mai controversate declarații ale lui Călin Georgescu: Apologia legionarilor, elogii aduse lui Putin și...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Aproape...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Dezvăluirea momentului despre Călin Georgescu. Dan Diaconescu aruncă bomba. Nu știa nimeni
Controverse după moartea lui Silviu Prigoană: Copiii minori ar fi fost sedați de frații mai...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Gabriel Cotabiță, înmormântat fără fast, într-un cadru restrâns, similar cu ceremonia lui Silviu Prigoană
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Cercetătorii au reușit să recreeze sunetele dinozaurilor